Totul e bine cand se termina cu bine

Totul e bine cand se termina cu bine

E dimineata, cerul este acoperit de nori, din departare de aude un duet timid al unui gugustiuc si al unui pescarus, in rest, liniste deplina!

Ma tot gandesc la zilele care au trecut. Peripetiile se tin lant, dar deja nu mai am chef de ele. Si totusi, fiecare intamplare are farmecul ei, are talcul ei, nimic nu-i intamplator! Inca nu e cazul sa ma iau la tranta cu realitatea, nu e cazul sa disper daca lucrurile nu se intampla asa cum cred eu ca ar trebui, cine sunt eu sa stiu exact cum ar trebui… de unde sa stiu cum trebuie, dar ce-i acest cuvant trebuie? In ultimii 10 ani am incercat din rasputeri sa fac sa dispara din mentalitatea si viata mea termenul de „trebuie”. Nimic nu trebuie, viata se deruleaza pur si simplu. Aici si acum, am deosebita placere de a-mi da voie sa traiesc fara constrangeri si fara trebuie. Sunt o multime de alternative, daca nu iese una, sigur va lua nastere o alta mult mai buna.

Tot Facebookul e plin de astfel de maxime. Le-am mancat pe paine, zilnic, din ziua in care fiul meu mi-a deschis cont pe Facebook. M-am gandit ca aceasta inventie, Facebook-ul, e facuta special pentru a-ti regla creierasul, pentru a citi zilnic cateva zicale care sa-ti mai dea un sens in viata! Daaaa, asta am tot gandit eu de ceva ani incoace si iata, ca acum, am ocazia sa pun in practica tot ce am citit, tot ce m-a tinut pe linia de plutire. Tot nu scap de senzatia de „fairy tail”, tind sa cred, ca tot ce visez noaptea, se poate realiza ziua iar toate capcanele zilnice nu sunt decat niste picanterii care fac povestea mai frumoasa.

Cel mai minunat exemplu este cel cu deschiderea contului in banca. De ce? Pai sa vedem ce s-antamplat! Luni aveam programare la o banca care auzisem eu ca este mai permisiva si nu-mi cere prea multe acte. Ma prezint, la ora stabilita, plina de energie pozitiva si foarte nerabdatoare sa ma vad macar cu un cont in banca, chiar daca-i gol, dar macar am ce umple, nu? O luasem pe Daisy (despre care am scris aici), o bagasem in geanta, preventiv, sa nu creada cei de acolo ca-s dusa si ma plimb cu papuselele dupa mine. Nu ca n-ar fi adevarat, e pe undeva o doza de adevar! M-am gandit ca daca tot e in Anglia de mai mult timp decat mine, Daisy ma poate indruma, sa merg la fix cu ce mi-am propus.

M-a intampinat un tanar, par lung cu coada, camasa si cravata, aducea putin a fiul meu, lucru care m-a facut sa fiu foarte deschisa si prietenoasa cu el, rigiditatea mea fugise si increderea iesise la lumina. M-a invitat in biroul lui care se afla cocotat la un alt nivel, deci, am avut ocazia sa trag cu ochiul in culisele bancii. Nimic spectaculos, nimic elegant, o masa cu scaun, un calculator si un telefon, plus cateva diplome atarnate pe pereti. Facem cunostinta, imi pune cateva intrebari, deschide calculatorul, completeaza cateva rubrici si… bang… nu mai merge, nu poate continua din cauza unei erori pe care o tot striga calculatorul. Telefonul era la indemana asa ca-l foloseste cu nonsalanta, spune numarul erorii si asteapta putintel.

Dupa o secunda reia tot ciclul de mai devreme dar… stupoare, aceeasi eroare inunda ecranul monitorului. Fastacit, isi cere scuze si paraseste putin biroul, timp in care eu am comunicat cu Daisy si am primit toate incurajarile posibile ca totul va fi bine. S-a intors intr-un tarziu, cu fata rosie si intimidat tot, cerandu-si scuze si rugandu-ma sa nu ma supar caci sistemul a cazut si nu-mi poate rezolva cererea, dar propunandu-mi sa ma intorc intr-o ora la o colega de-a lui care sigur imi va rezolva cerinta.

Un mare zambet pe buze din partea mea, mandra de mine ca am inteles tot si tare fericita ca mi se da asa o mare importanta. Fastaceala lui mi-a indicat ca nu se simte confortabil cu situatia. Salut scurt din partea mea si asigurari din partea amandorura ca ne vom revedea intr-o ora si totul se va rezolva.

Daisy, care m-a simtit ca sunt gata sa explodez, m-a imbiat delicat sa merg sa ma plimb prin magazine, sa-mi petrec aceasta ora in liniste si pace, relaxare si fara sa ma gandesc prea mult la ce avea sa se intample peste o ora. Zis si facut, am intrat pret de o ora in toate magazinele din imprejurimi, n-am cumparat nimic dar am observat ca aduc mereu marfa noua si pe cea veche o trec pe un rastel cu reduceri. Ca sa-mi pacalesc mintea, am tot vorbit cu Daisy despre acest aspect si, iata ca s-a facut ora… Am plecat repede catre banca, am intrat si l-am intalnit pe omul meu de legatura de acolo. M-a indrumat, foarte dragut, catre colega lui. Cand se simt cu musca pe caciula, oamenii sunt tare draguti si amabili. Nu cred ca este o remarca buna pentru ca in aceasta parte a lumii toti sunt foarte draguti, e un fel de masca pe care o poarta toti, fara exceptie, dar oare ce se ascunde sub masca?

Incep sa-mi dau seama ca sub aceasta masca sunt niste oameni simpli ca si mine, niste suflete care au fost educate sa poarte acesta masca, fiinte care poate nici nu realizeaza ca traiesc intr-o continua prefacatorie sau falsa bunavointa.
Tanara, care m-a primi de data aceasta, a facut exact aceeasi pasi ca si tanarul si… culmea… acelasi rezultat, eroare de sistem.

Ha, ha, ha, radeam in gandul meu, ma amuzam si ma gandeam oare ce-mi va spune acum, cum se va descurca aceasta tanara simpatica, amabila si sigura pe ea? M-a surprins putin ceea ce a urmat si m-a facut sa o admir si sa o respect pentru ca si-a cerut scuze, a recunoscut ca problema nu s-a rezolvat si ca habar nu are din ce cauza se intampla aceasta eroare si cu aceeasi roseata in obraji ca si tanarul, mi-a spus ca daca vreau sa-mi aleg alta banca este o alegere pe care o intelege! Pam, pam! Am stat putin in cumpana, nu ma asteptam, repet, dar mi s-a parut ca sunt prea de treaba ca sa nu-i zic ca ma distreaza situatia, ca-mi cer eu scuze ca le-am stricat sistemul dar, accept o noua programare cand vor considera ei ca se poate. Am fost condusa la vechiul meu prieten care era , din nou,foarte fastacit si am primit o programare peste trei zile si asigurarea ca, daca sistemul isi revine intre timp, voi fi sunata si chemata mai devreme.

Ajunsa acasa, m-am distrat copios, povestind cat de tare sunt, ca am adus banca intr-asa o stare de eroare si confuzie.

Bineinteles ca nimeni nu m-a sunat, iar la data si ora programata m-am infiintat in banca cu un zambet larg pe fata. Prietenul tanar si-a facut aparitia si m-a asigurat ca totul este in regula, ca a incercat sistemul cu putin timp inainte de venirea mea si totul functiona corespunzator. Am parcurs acelasi traseu, in spatele culiselor. Am raspuns iar la intrebari, deja stiam cam ce ma va intreba. Data sosirii in Anglia, adresa din tara de unde am venit si adresa din Anglia, pentru ce am nevoie de cont, daca am alte conturi la alte banci, din ce-mi castig traiul si cam atat. Totul s-a terminat intr-un sfert de ora. Am fost asigurata ca in cel mult o saptamana voi primi acasa codul PIN urmat, in cel mai curt timp, de un plic care-mi va aduce minunatul card.

Deci n-a fost sa fie cand am vrut eu, a fost sa fie cand … a vrut stimabila banca sau dragul de sistem. Am trait o stare confuza de disperare. In prima faza am avut senzatia ca sunt toti impotriva mea dar, incet, incet m-am calmat, mi-am dat seama ca nu conteaza daca mai dureaza cateva zile, am reusit sa fac haz de necaz si sa ma distrez copios pe subiectul acesta.

Asta-i un bun exemplu de „Totul e bine cand se termina cu bine!”, dar un si mai bun exemplu de „Nu te speria, totul de rezolva cu incredere si rabdare!”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s