Cate se pot intampla intr-o zi

Greetings from Plymouth

Greetings from Plymouth

Deschid ochii. Negru, intuneric. Oare cat e ceasul? E doar ora 5 dimineata! Mai am o ora pana suna ceasul prima data. Inchid ochii incercand sa adorm iar. Tot felul de ganduri se invart, se rasucesc, planuri cum sa fac, la cat sa plec… prea multe ganduri. Trebuie sa le opresc. Deschid ochii si… ora 05.50. Ma linistesc. Am o gramada de timp la dispozitie. Totul este perfect!

Si-mi amintesc de ziua de ieri care a fost perfecta.

Se aude un zgomot la usa de la intrare. Click… sigur e NINo. Mai mult ca sigur. Am fugit pe scari pana la usa unde ma astepta un plic maro, ca orice plic, cu numele meu imprimat. Am inceput sa vorbesc cu mine insumi. „Sigur e, dar asa simplu, nimic nu atrage atentia ca este ceva oficial.” Iau un cutit, ca sa-l desfac frumos, sa nu-l rup si… intr-adevar, dau de o foaie care-mi certifica ca este ceea ce asteptam de trei saptamani. Era NINo-ul – National Insurance Number.

Era NINo, scris frumos, alaturi de cateva randuri dar, fara nicio semnatura sau stampila. Atatea povesti tesute in jurul acestui numar! Atatea piedici am crezut ca mi se pun si… iata ca a aparut.

Dupa un interviu de 10 minute, in care am avut nevoie doar de pasaport si a trebuit sa adeveresc ca toate informatiile date la telefon sunt cele adevarate, n-am avut decat de asteptat trei saptamani, atat, de asteptat!

Wow, ce dimineata minunata… si asta era doar inceputul.

Marele eveniment era intalnirea cu vechi prieteni, revederea cu ei dupa aproape 10 ani. Entuziasmul meu era maxim. Eram curioasa sa vad cum s-au transformat in acesti ani traiti in Anglia.

Doua batai la usa si un latrat. Ei sunt. A doua oara cand fug la usa in aceeasi dimineata. Aproape neschimbati, putin par alb, in rest, am avut senzatia de intors in timp, de intors in copilarie. Ce frumos!

Eram copii mari care depanau amintiri si ne puneam la curent cu ce se intamplase in perioada care trecuse.

Nu stiu daca a fost doar senzatia mea dar, tot drumul, am simtit cum masina sta sa explodeze de atata exuberanta si energie voioasa.

Am fost sa vizitam barcile, sa mancam… am vorbit mult. Mi-au mai explicat cum stau lucrurile pe aici si chiar mi-au dat un avant mare sa repornesc bussinesul cu bijuteriile.

Am vizitat farul si am admirat cum English Channel se deschide in Oceanul Atlantic. Este o priveliste minunata, un exemplu de libertate si incredere. Cum Canalul se deschide si se lasa primit de Ocean asa ar trebui si omul sa se goleasca de griji si sa se lase in voia Universului…

Asa ma las si eu acum in voia Universului. La 8 si jumatate ies pe usa si ma indrept catre targ, catre Carboot-ul de la Reacecourse-ul din oras. Am ajuns destul de tarziu, locurile erau ocupate … dar nenea care vindea bilete a fost un dragut. I-am spus ca masina mea este masa si atunci mi-a zambit si mi-a injumatatit biletul de intrare. Deci, cumva am pornit cu dreptul.

Aveam emotii, primul meu targ in Anglia. Mai fusesem in Romania, dar niciodata singura. Acum eram pe cont propriu.

Mi-am montat masuta primita de la prietenii mei, temelia pusa de ei la constructia afacerii mele in Anglia. M-am asezat strategic, am zis eu, pe o latura unde nu mai era nimeni asezat, doar-doar se vor strange multi cumparatori si asa voi fi vazuta si asaltata cu cereri. Am asezat frumos toata marfa pe masa si… am asteptat. Si ca-n poezia cu Zdreanta ziceam si eu in gandul meu „Nu m-am asezat bine, toti se uita pe partea cealalta, le e lene sa intoarca capul si spre mine„.

Cate se pot intampla intr-o zi

Cam asa a fost pana la sfarsit. Am reusit, totusi, sa vand un inel dragalas si asa mi-am scos intrarea si cred ca si investitia, lucru care m-a bucurat, doar n-am iesit in pierdere si am prins curaj sa ma duc si la un alt targ de care am aflat intre timp.

Asa ca, iata-ma la ora 4 dupa-amiaza, cum imi iau iar masuta la subrat si plec la ultimul targ care se mai organiza anul acesta intr-o parcare a unui supermarket.

Incerc aceeasi strategie, sa explic cum ca am venit zburand pe masa… dar n-a mai tinut figura si mi-au incasat pret intreg la biletul de intrare.

Mi-am asezat meticulos masuta, de data asta in rand cu ceilalti vanzatori, ca doar stiam ca nu ma cauta nimeni, ci eu trebuie sa ies in calea cumparatorilor. Spre surprinderea mea, am observat ca langa mine era o masuta la care se vindeau bijuterii.

Am avut cateva lucruri de invatat de la acei oameni draguti cum ar fi ca marfa trebuie expusa frumos, etalata si scoasa in evidenta, chiar daca esti la un targ de vechituri. Initial am crezut ca nu le-a convenit prezenta mea acolo dar la final, cand mi-au facut cadou doua cutii de lemn ca sa-mi pot aranja bijuteriile in ele, mi-am dat seama ca nu e bine sa judeci omul dupa impresii, ceea ce mi-am imaginat eu a fost exact opusul la ceea ce mi-au demonstrat ei.

Am reusit, in cele din urma, sa vand un lantisor si o bratarica cu ata, facuta de mine. Deci, satisfactia mea a fost maxima, am inteles iar ca oamenii sunt buni, lucrul facut de mine a fost apreciat si dupa participarea la doua targuri am scazut cheltuielile si am ramas si cu vreo 3 lire profit.

Deci viata e frumoasa si merita traita! Daca nu poti intra pe usa, poti oricand intra pe geam!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s