Pura intamplare sau… poate mai mult de atat

Pura intamplare sau... poate mai mult de atat

A trecut deja o saptamana de cand imi petrec o jumatate de zi intr-un minunat castel. As fi incorecta sa spun ca ma plimb toata ziua prin el si intalnesc printese si printi la tot coltul, nici macar vreun vrajitor batran n-am intalnit pana acum si, sincera sa fiu, nici nu-mi doresc. Dar pot spune ca de cand ajung si pana plec este o forfota continua, lumea vine si pleaca, stau cu orele de vorba la un simplu ceai sau mananca trei feluri de mancare in jumatate de ora. Nu este nici o regula, fiecare face cum ii place, singurul comportament constant este politetea.

Ieri, chiar am intrebat-o pe Heidi daca se vede pe fata mea ca sunt obosita pentru ca, spre nedumerirea mea, toata lumea ma intreba daca sunt in regula. S-a distrat copios de intrebarea mea, mi-a facut si un mic compliment, asa am interpretat eu, zicandu-mi ca o fac mereu sa rada si in cele din urma, vazand ca tot nu inteleg, mi-a spus ca lumea este doar politicoasa, ca-i un fel de a intreba ce fac sau cum ma simt! Am facut fata mea de om venit de pe alta planeta, am zambit si i-am zis un lung „Aaaaaaa!„, ceea ce a distrat-o si mai tare. Dar a continuat cu explicatia spunandu-mi ca nu toti sunt asa politicosi sau ca pot fi si foarte… altfel.

Eu cred ca le par lor foarte nepoliticoasa, pentru ca mi se pare penibil si fals sa spun neincetat multumesc sau sorry, eu sunt prea directa si am de invatat cum sa fiu mai maleabila. Am mare noroc cu Heidi pentru ca ma intelege si ma indruma in acelasi timp, ma invata cum sa ma comport in inalta societate engleza, ii sunt foarte recunoscatoare pentru ca este mereu in urma mea sa ma sustina, iar eu o urmaresc precum o umbra ca sa-i inregistrez toate miscarile.

Da, este o perioada de invatare si crestere, educare si echilibrare. Simt cum prind aripi si sunt din ce in ce mai independenta, nu mai am nevoie de consimtamantul nimanui pentru a trai, asta-i un lucru pe care nici nu stiam ca-l fac. Sunt multumita, sunt incantata de evolutia mea si de cursul pe care o ia viata mea.

Este fantastic cate poti invata intr-o saptamana. Am conversat in engleza mai mult decat in toata perioada de pana acum. Intr-o zi m-a intrebat un client daca poate plati cu cardul, cred ca era din Scotia, n-am inteles nimic, mi-a repetat, eu tot incercam sa prind vreun fel de mancare – dar nu se lega nimic… asa ca am cerut ajutor si tot draga de Heidi m-a salvat cu nonsalanta: „Da, poti plati cu cardul!„. Asta era tot, sa plateasca cu cardul, am ras toti trei, ne-am distrat copios iar clientul a intreabat la final: „E din cauza accentului, nu-i asa?” Oare nu si-a dat seama ca si eu sunt venita din alta parte? Ramane un mister!

S-a facut ora de plecare! Sunt luata pe sus, bagata in masina si dusa acasa! Heidi are grija sa nu stam nici un minut peste program. Ajungem la timp si plecam la timp. Nimeni nu te urmareste, nu te pune sa semnezi condica, totul se face pe incredere. Este fantastic. Este un alt concept despre viata, oamenii sunt corecti si de incredere, asta-i premiza de la care se pleaca!
Iata-ma ajunsa acasa, inca devreme, soarele-i sus pe cer. De o saptamana nu m-am mai plimbat si ma simt putin ca un robotel. Ma dor picioarele, dar e o durere placuta si ma simt in stare sa mai merg asa ca, ma schimb de uniforma, bag o masina la spalat, imi arunc ruxacul si-mi i-au gentuta de plimbare.

Tinta este fixata, supermarketul cel mai indepartat, Lidl, vreau sa mai simt o boare de Romania. Cand vreau sa iau contact cu Romania ma duc la Lidl si-mi vine sa cumpar cascaval feliat ca le place copiilor, unt ca e cel mai bun pentru ei, kiwi pentru praslea si poate ceva de imbracat pentru domnisoara cea mare. Da, ma simt langa ei si ma incarc cu energie! M-am bucurat enorm cand am descoperit ca am o bucatica de „acasa” asa de aproape!

Am facut cumparaturi, am trecut pe la birou si am incasat niste bani, toate-mi merg din plin! Cand ajung acasa, imi fac o prajitura, coc niste ardei grasi si fac o salata, mmmmm ce bine suna! Incarcata ca un Mos Craciun, plina de entuziasm ajung in fata usii, las sacosele jos, duc mana la buzunarul in care bagasem cheia cand am plecat si… stupoare… cheia nu-i… Nu-mi vine sa cred, am pierdut cheia, n-am cum sa intru in casa.

Ma apuca putin tremuratul si rotitele din capul meu incep sa se invarta repede, repede. Nu mai e mult si se intuneca, pe cine sa sun, cine ma poate ajuta, cum sa intru in casa? Intrebari fara raspuns. Dau telefoane si mesaje, dar toate raman fara raspuns. Stau putin si ma calmez, ma asez pe bordura si incerc sa gandesc la rece. Apare un mesaj. N-ai alta solutie decat sa gasesti cheia! Frumos mesaj! L-am luat de bun! Am inceput sa ma gandesc la posibilitatile de a gasi cheia! Destul de greu… dar nu imposibil. Cam cat de multe sanse sa o gasesc cam tot atatea sa n-o gasesc!

Tinand cont ca parcursesem un drum lung pe jos, dus-intors, cu trei mari opriri la birou, Tesco si apoi Lidl, care ar putea fi probabilitatea sa gasesc cheia la ora 19:30, cand ma mai oprisem sa mananc si mure de pe marginea drumului?

Ha, ha, ha asta da incercare! Si mi-a venit in minte gandul, ca atitudinea este totul! Deci am de ales intre a ma simti disperata, distrusa si sa nu vad nici o sansa sa o gasesc sau sa simt ca si cum am gasit-o deja si sa multumesc universului ca mi-a adus-o inapoi! E vorba de alegerile pe care le faci intr-o secunda si de cat de puternic crezi in ele, e vorba de totul sau nimic. Nu poti sa crezi cu jumatati de masura, faci o alegere si esti suta la suta convins ca asa este. Cat timp am gandit ca un lucru nu poate fi realizat pentru ca eu nu vedeam cum, nici nu am putut sa-l realizez dar, cand am lasat loc magiei in viata mea, cand am fost de acord ca universul este nelimitat, ca sansele sunt nelimitate, ca posibilitatile sunt nenumarate si am crezut in totalitate ca sunt si alte cai de rezolvare in aceasta lume, nu numai cele stiute sau vazute de mine, viata mea a prins viata si miracole s-au intamplat.

Asa ca am ales sa cred ca am gasit cheia, am pornit inapoi pe drumul parcurs si, cu ochii in jos, tot cautand, ma gandeam ca brelocul pe care-l aveam ma putea ajuta enorm. Era unul cu firma de taxi, sediul este in centru si la cat de corecti sunt oamenii aici, daca l-ar gasi cineva pe jos l-ar aduce la sediu. Tot mergeam prin intuneric si ma uitam in tufele de mure, poate mi-a cazut cand ma intindeam sa culeg fructele acestea frumoase si savuroase si simteam, in acelasi timp, linistea si siguranta ca e ca si gasita cheia mea. Am ajuns la Tesco si mi-a venit ideea sa las la receptie numarul meu de telefon in cazul in care cineva aduce o cheie cu un breloc ca al meu, sa ma poata gasi.

O doamna draguta, zambitoare, politicoasa, se uita la mine si ma imbie sa-i spun ce doresc. Ii explic cum ca mi-am pierdut cheia si poate e printre rafturi. O vad cum zambeste pe sub mustata, strengareste, dar continui sa-i spun ca in cazul in care o gaseste vreau sa-i las numarul meu. Ea scoate o cutie cu maruntisuri de sub tejghea. Atunci am un fel de revelatie si ma prind ca poate a gasit-o deja si-i spun ca are un breloc… si rade bucuroasa, ridica cheia din cutie… multumesc… am inceput sa tip, aproape, de bucurie. Imi intinde cheia, se vede ca e fericita pentru mine, imi vine sa o pup… dar nu se face cred, nu-i politicos, dar scena era de filmat, a fost intens, a fost minunat, a fost o experienta de vis!

Sunt sigura ca totul s-a intamplat asa datorita atitudinii, alegerii facute si increderii ca deja este asa cum imi doream eu!
Si inca o data Buddha are dreptate cand spune ca suntem rezultatul a ceea ce gandim!

Anunțuri

Un gând despre “Pura intamplare sau… poate mai mult de atat

  1. Hahaha,imi aminti de mine cand am venit in Scotia.Mi-au fost necesare 3 luni pentru a-i intelege pe scotieni ,ce naiba spun cu cel mai jalnic accent.La inceput am zis ca ,,Asta nu este engleza ci ciuciungheza!” Am deja 2 ani pe aici si deja am prins nefericitul accent . Asta nu inseamna ca am renuntat la mierosul accent normal,imi place sa-l aud ,sa il vorbesc dar nu dureaza mult si o dau tot pe ,,engleza scotiana,, .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s