Mi-este frica

Mi-este frica

Toata dezvoltatrea asta personala, toata pozitivitatea asta, toti oamenii minunati din jurul meu… oare unde sunt ei acum? Acum sunt singura, iar, in varful patului si tremur de frica la gandul ca-ntr-o saptamana am de sustinut un examen de condus. Da, despre asta este vorba! Ador sa conduc, imi placea asa de mult sa conduc cu geamul deschis, cu tigara aprinsa, cu telefonul la ureche si in mare viteza… de unde, habar nu aveam ce viteza aveam pentru ca eu eram afundata in discutiile telefonice, tot condusul meu era pe baza de reflexe automate, daca ma intrebai ce culoare a avut semaforul n-as fi stiut sa raspund pentru ca totul se facea din mers. Cata inconstienta!

Dar placerea era asa de mare sa simt vantul prin parul meu „bogat”, sa fiu importanta cum trag eu din tigara si pe geam se vede un nor mare de fum, cum dau instructiuni importante la telefon…

Una din nemultumirile mele la volan era ca in afara de condus nu puteam sa si citesc, sa folosesc timpul la maxim, asa ca vorbeam la telefon cat puteam ca sa compensez aceasta pierdere de timp. Deci eram cumva polivalenta, eram ca si cum as fi avut vreo patru maini, doua capete si multi ochi, cu toate ca eu nici nu vedeam pe unde mergeam, fiind concentrata pe discutii si fumat.

Nici nu stiu de ce povestesc toate astea… poate pentru a ma imbarbata si a-mi aduce in prezent placerea si mai ales siguranta cu care conduceam acum vreo patru ani.

Si iata-ma acum, dupa toate experientele astea, stand timorata si paralizata de frica si gandindu-ma ca nu sunt in stare sa conduc o masina cu volan pe dreapta, pe partea stanga a soselei. Deja m-am incurcat. E o grozavie, imi ies la suprafata toate instinctele pe care trebuie sa le anihilez. In 21 de zile (parca asa era, nu?) ar trebui sa se formeze reflexe noi! Dar eu nu le dau voie pentru ca dau voie fricii sa ma conduca! Ce sa fac, ce sa fac, ce sa fac? La ce sa ma mai gandesc sa-mi fac curaj, cum sa-mi mai educ creierul ca sa nu mai simta frica asta? La fiecare ora imi propun sa fiu calma si relaxata, asa am invatat cuvantul „smooth„, dar cand pornesc motorul masinii se duce pe apa sambetei toata relaxarea mea!

Ma gandesc prin cate am trecut si cate am realizat pana acum. Daca mi-ar fi zis cineva ca o sa divortez si o „sa-mi las” copilasii mei siguri si o sa plec in Anglia de „nebuna” i-as fi zis ca nici intr-o mie de ani! Mi s-ar fi parut ceva de neconceput. Condusul cu volan pe dreapta e o joaca in comparatie cu un divort si o plecare singura in lume!

Cand am divortat am zis ca o fac si nu m-am mai gandit la ce voi face dupa, nu m-am mai gandit la cati ani am fost impreuna, la cati copii avem impreuna, la ce frumos a fost, efectiv m-am gandit la prezent, ca nu se mai poate asa si ca trebuie schimbat din temelie pentru a da voie noului sa vina.

Cand am plecat in Anglia … chiar ca nu m-am gandit la ce voi face. Mi-am dat seama ca vreau, ca am nevoie de schimbarea asta si am facut pasul negandindu-ma la ce las in urma. Copiii sunt cei mai oropsiti din situatia asta, dar rationamentul a fost unul simplu: decat sa aiba langa ei o mama mutilata psihic, mai bine plec si ma vindec, imi regasesc linistea si bucuria de a trai si astfel ii voi putea sustine si pe ei si, in acelasi timp, las loc tatalui lor sa-si refaca relatiile cu ei.

Toate bune si frumoase pana aici, dar examenul vine si eu ma gandesc la volanul ala care-i in alta parte… Adică in dreapta, nu in stanga!

Dar de ce sa ma gandesc la trecut? Doar am invatat din experienta proprie, din fapte mult mai „grave”, ca nu trebuie sa ma gandesc la vechile obisnuinte… Deci de azi inainte volanul este in partea dreapta iar pe sosea se circula pe partea stanga! In Anglia, cel putin aici, la tara, se circula incet, relaxat, nu se fac depasiri si toate franele si manevrele tin de cuvantul „smooth”!

Luni dimineata este ziua cea mare, ziua in care imi arat ca totul este asa cum este in acest moment, nu asa cum a fost. Trecutul a trecut, nu mai este! Prezentul este de acum inainte, asa cum il vrem noi, asa cum ni-l imaginam noi si orice este posibil asa cum a fost posibil sa divortez, sa las totul in urma si sa plec in Anglia, sa conduc pe partea stanga a strazii, sa fiu chelnerita intr-un castel (asta chiar ca n-as fi crezut-o niciodata) si tot asa…

Anunțuri

4 gânduri despre “Mi-este frica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s