A pica un examen e o lectie importanta

Si iata ca luni a venit si a si trecut! Examenul l-am dat, dar nu l-am luat! Atatea vorbe, dar volanul asta a ajuns doar pe undeva pe la mijloc, acum nu-i nici in dreapta, nici in stanga, mai am putin sa-l ajustez si sa-l asez la locul lui … in dreapta.

M-am trezit de dimineata, caci examenul il aveam la 9:37 (inca n-am inteles de ce sunt orele astea asa ciudate) iar cu instructorul aveam intalnire la 8.30, ca sa ne mai plimbam putin. Cum il asteptam eu, entuziasmata, pe mijlocul strazii, primesc un mesaj cum ca nu functioneaza semafoarele in intersectie si se merge greu, asa ca va intarzia putin. A ajuns pe la 8.45, m-am catarat la volan si am plecat. Sincera sa fiu, stau acum sa ma gandesc, dar nu-mi pot aduce aminte absolut nimic din acea plimbare, habar n-am pe unde m-a invartit in dimineata aceea! Stiu doar, ca ne-am parcat cu 10 minute inainte de inceperea examenului, ca sa ma relaxez putin si a inceput sa ma intrebe unde ar putea sa se duca in concediu in Romania! Asta-i tot ce-mi amintesc!

S-a facut ora! Intram in sala de asteptare, o sala micuta in care mai erau vreo trei instructori cu elevii lor. Se deschide o alta usa si intra un nene cu parul alb, ca un bunic bun si ghidus. Imi spune numele si ma cauta din priviri. Clic, m-a apucat tremuratul, eu sunt, ma trezesc vorbind! Vine la noi, imi cere un act, confirma ca sunt eu si-mi zice sa merg cu el la masina.

Se opreste brusc si-mi cere sa citesc un numar de inmatriculare. Ma fastacesc putin dar, pana la urma, reusesc sa citesc mai tot numarul. Bifeaza ceva pe hartia lui, ma intreaba unde-i masina si ne urcam in ea. Si aventura incepe…

Imi spune ca examenul va dura 40-45 de minute, condus independent, condus dupa indicatii, cateva manevre, iar in ultimele 10 minute va trebui sa raspund la cateva intrebari de legislatie. Toate astea le stiam dar, tremuratul nu ma parasea deloc.

Din parcare mi-a indicat sa virez dreapta pe strada principala. Am scos putin botul masini si ma tot zgaiam, sa ma asigur, pentru ca cel mai mult se pune accent pe asigurat si uitat in oglinzi, cand, deodata, realizez ca ma uitam lung in partea stanga a strazii, parca asteptam sa vina ceva de acolo, intorc putin capul in dreapta si vad o masina venind si imi dau seama… ma asiguram gresit… instantaneu mi-am pus patalamaua, am picat, si-a dat seama ce fac, stie ca nu mi-am refacut instinctele, e clar ca n-am ce sa caut pe strazile astea cand eu ma asigur dandaratelea!

Deci am iesit din parcare cu gandul ca am picat deja examenul.

Nu m-a surprins deloc cand mi-a indicat sa intru in vestitul roundabout, despre care tot auzisem! Toti baietii imi spusesera despre el ca este greu si ca acolo au gresit majoritatea! Nu intrasem cu instructorul de prea multe ori acolo, poate de doua ori, asa ca pentru mine era ca o mica sperietoare. De ce? Pentru ca nu auzisem decat cum sa NU cumva sa gresesc incadrarea in banda si daca chiar gresesc, caci greseala-i omeneasca, sa NU cumva sa schimb banda sa raman pe traseul gresit ca vede el, domnul examinator, cum ma readuce pe drumul cel bun!

Bineinteles ca m-am trezit pe banda gresita si am dat semnal si m-am incadrat pe banda care ma ducea acolo unde trebuia! Mare greseala, majora! Picioarele au inceput sa-mi tremure, iar cand mi-a cerut sa trag pe stanga (ce ciudat suna „sa stragi pe stanga”) am fost sigura ca ma da jos din masina si-mi zice ca nu ne mai vedem niciodata. Drept urmare am uitat sa scot din viteza, motorul s-a oprit iar eu am tipat si am luat volanul in brate! Am stat asa pana mi-am dat seama ca-s penibila si ca saracul om, probabil crede ca-s nebuna, asa ca m-am indreptat si m-am uitat surazand la el. Spre surprinderea mea, el mi-a suras la randu-i si m-a intrebat daca totul e in regula si daca pot pleca din rampa, pentru ca eram pe o straduta foarte inclinata, cum dealtfel sunt multe pe aici!

Eee, atunci mi-am dat seama ca examenul va continua pana la final, ca desigur am picat si ca nu mai am de facut decat „tot ce pot mai bine”! Am plecat frumos din rampa, cred ca atunci l-am mai castigat putin, dar l-am pierdut repede cand m-a scos la plimbare pe autostrada si am intrat intr-o parcare in loc sa astept semnele care-mi indicau iesirea spre oraselul indicat de el.

Deci alta greseala majora!

Tot timpul am zis ca nu-mi place sa conduc pe drumuri necunoscute, neumblate de mine niciodata dar, dupa intamplarea cu autostrada am stiut ca nu mai am ce pierde si nu m-am mai gandit la ce gandeste el despre mine, ci m-am concentrat la drum, la semne si la cum sa scot ce-i mai bine din mine!

Am avut atunci o alta revelatie, am tot avut eu revelatii de cand sunt in Anglia, iar asta e una de care sper sa nu uit niciodata. Mi-am dat seama ca stiu sa ma orientez dupa semne, ca nu conteaza daca am mai fost pe un anume drum sau nu, ca tot ce conteaza este sa am incredere in mine ca pot, sa nu ma limitez.

Mi-am dat seama ca singurul meu dusman sunt eu, sunt singura care ma limiteaza. Mi-am adus aminte de tot ce mi-au explicat si povestit baietii despre experientele lor de la examen si tot ce mi-au spus a fost experienta lor NEGATIVA, cum sa NU fac un anume lucru, sa NU zic, sa NU ma comport! Asa am reusit sa-mi pun limitarile, daca ei NU au reusit cum as putea reusi eu care oricum ma consideram pericol public pe strazile Bucurestiului?

Cum as fi putut eu sa reusesc cand convingerea mea cea mai adanca era ca NU am dreptul sa conduc pentru ca sunt un pericol iar tot ce mi-au spus ei sa nu fac, s-a infipt atat de adanc in subconstientul meu incat asta am facut!

Deci examenul l-am picat dar, acum stiu ca pot. Toata aceasta experienta a fost benefica pentru mine. Mi-a aratat cum sunt cand sunt limitata, cum frica pune stapanire pe mine si ma paralizeaza cand credintele mele imi spus ca nu pot si mai ales cand subconstientul isi baga codita si-mi spune ca nu am voie sa fac un anumit lucru. Dar, cand am stiut ca am pierdut jocul, deci nu mai aveam ce altceva sa pierd, am vazut cum am reusit sa ma concentrez si sa fac perfect ceea ce gandeam eu ca nu pot face.
Abia astept sa dau examenul!

Am reusit sa citesc si legislatia o data. Se pare ca nu-i asa complicata cum am crezut eu la inceput!

Credinte, credinte, credinte!